Povestea de azi e grea, cu multe turnuri de situație și-un personaj principal. E despre Claudia, o distrugătoare de relații și prietenii. Staț să vă povestesc numa’! Claudia mi-a terminat relația imaginară cu Aron Carter, prietenia cu Brian de la Backstreet Boys, imaginea despre Melanie B de la Spice Girls și practic a demontat tot content-ul revistei Bravo.  Să nu vă mai zic că din cauza ei nu mai credeam în versurile: U- A –A , ciocolata e a mea și nu o dau la nimenea…tragic știu….ce om e Claudia asta…ce om! Să vă zic un pic mai multe ca să înțelegeți mai bine despre cine vorbesc:

Claudia a venit într-o seară acasă cu 2 casete în mână, una cu Guns’n’ Roses si cealaltă cu Iris și mi-a zis: trebuie să le ascultăm! Și le-am ascultat nenică și pe A si pe B de 5342735423745 de ori și de-atunci nu ne-am mai luat haine din Brașov, ci am mers la Bella Muzica să ne luăm casete cu Nirvana, Red Hot Chilly Peppers, Haggard, Pink Floyd, Lacrimosa, etc. Dar nu s-a oprit aici! Nu i-a ajuns…Clau este cea care mi-a sădit dorința de a cunoaște, prin cadouri frumos împachetate care ascundeau  câte-o carte cu dedicație în ea. Mie nu-mi plăceau cărțile, dar îmi plăceau cadourile. Nu mă bătea la cap să le citesc, ci mi le băga strategic sub nas, astfel încât poate-poate se prinde ceva de mine. Claudia m-a luat de mână și s-a furișat cu mine în sufragerie, găsind locul perfect unde să putem să fumăm, astfel încât nici în casă să nu se simtă, dar nici să ne vadă careva pe balcon. Ea e cea care venea cu mine la baie atunci când ne uitam la filme de groază și eu mă panicam, sau persoana care inventa povești de noapte bună, atunci când n-aveam somn. Clau e persoana care a crezut și crede în mine, mereu  și în orice situație. Și față de mama-mare care mă vedea perfectă, Clau mă vede așa cum sunt. Cu multe defecte și minusuri, cu limitări și neputințe. Mă vede. Toată.

Am întâlnit-o pe Cla acum 35 de ani, ea pe-atunci avea deja un an și știa o grămadă despre viață. În familie se râde de faptul cum îi juca pe toți pe degete. E ca și cum a înțeles din start viața, înotând cu iscusință prin o grămadă de etape, mai rapid și mai bine față de mulți oameni, față de mine cu siguranță.

Când mă uit la mine copil, mă văd doar prin reflexia ei, ca și cum existențele noastre sunt lipite, nu doar legate. Văd o Laliță ce fugea către mine, mereu cu brațele deschise, sau o fată care făcea cele mai mari baloane din gumă și se distra când i se lipeau de față, o adolescentă care plângea cu lacrimi de crocodil, lacrimi care curgeau din cei mai frumoși ochi din lume, o fată care se războia la nevoie și iubea în feluri nebănuite.  

Ea-mi cunoaște  felul de a gândi, modul de a reacționa, îmi aude vorbele pe care nu le vorbesc și comunică cu ele prin privire. E ‘omul meu’, ființa fără de care nu aș fi înțeles mare brânză din viață, pentru că ea are o putere magică să pătrundă în lumea ta, să taie cu o maceta negura și să te ducă într-un luminiș. Știu că toată lumea poate să vadă cu ușurință că e blândă și bună, curajoasă, neînfricată, șmecheră și deșteaptă, dar eu întotdeauna am simțit că văd în ea ceva ce numai eu văd. Și fix cum vede ea prin mine, așa văd eu prin ea. Eu nu cunosc oameni perfecți, ba mai mult – aș putea să pun rămășag că aceștia nu există, dar cu inima pe o poveste, știu și simt că Clau e un om curcubeu, tumultos, războinic, misterios, elegant, naiv, blând, certăreț, beyond beautiful. În cartea mea interioară ea ocupă locul central, pentru că fără să vrea și fără să știe câteodată – mi-a dat atâta forță și culoare încât eu pot să văd la tot pasul povești. Iar ăsta e un lucru…magic! Eu simt că viața asta e o taină, gata de deslușit. Și ei îi datorez treaba asta. În mine aveam un copăcel firav și tare mic. Nu știam nici cum să-l scot afară, nici cum să-l fac să comunice, știam doar să-l am. Iubirea dă ceva ce nimic altceva nu poate să dea. Iar faptul că am simțit atâta forță și inimă din partea ei, a făcut ca în mine să crească un stejar.

Când mă uit azi la ea văd o femeie frumoasă. O femeie care încă conține fata care făcea baloane, iubea prin jurnale, asculta rock, fugea în vama veche, rupea inimile băieților, citea în baie, purta blugi evazați, se vopsea roșcată, iși dorea haine și cizme scumpe, vorbea la telefon cu orele, se certa cu profii și întârzia de la discotecă. Partea minunată e că fata asta de care vă povestesc cred că nici măcar n-a visat că o să ajunga femeia care e azi. Cred că nimeni nu a fost pregătit pentru versiunea ei de azi. Completă. Complexă. Neplictisitoare. Armonioasă. Curajoasă. Genuină. Minunată. Amuzantă. Azi mai e și ziua ei, a pus o poză cu un flamingo, în care bineînțeles avea fața aia luminoasă și a adăugat câteva cuvinte: 36. E ciudat. Ma gândesc însă ca adevarata vârsta sta in noi și nu in numere. La 36 de ani, ma simt precum un flamingo; in echilibru cu mine, linistita, iubita de familie și prieteni, entuziasta și curioasa despre lumea asta mare pe care îmi doresc sa o descopăr in autenticitatea ei.

Nici nu mai încape vorba cât de mult o iubesc, iar povestea asta este o variantă săracă tare la adresa ei. Claudia merită o poveste mult mai frumoasă, una pe măsura, pentru fata Matryoshka care schimbă lumea de-adevăratelea. Începând cu mine.