Georgiana Bularca este CEO-ul companiei Geocare,  digital-nomad, sora lui Sebi, prietenă din copilărie cu Clau și fata cu care am creat o legătură de suflet printre minunatele statusuri pe Facebook care mi-au luminat mintea și mi-au bucurat sufletul. Din ciclul, atât de departe, dar atât de aproape 😀

Am zis ca e un MUST să o cunoști pe Georgiana, pentru că e un om de la care poți să înveți cum să te bucuri de viață, având curajul să facă fix ceea ce și-a dorit dintotdeauna: să cutreiere prin lumea asta mare.

Georgiana are o poveste magică, plină de emoții, trăiri, gata să le împărtășească cu tine. Dacă în ochii ei se adună imagini vii, eu vă zic că în degete i se aștern cu naturalețe cuvintele, cu care jonglează, astfel ca și tu să începi să înțelegi jăratecul din sufletul ei.

De la Georgiana eu am prins gustul dulce-plăcut că se poate, că visurile stau lângă noi gata-pregătite să ne însoțească în propriile aventuri, că lumea e mare dar e și mică și că înțelepciunea cu care iubim oamenii și viața se câștigă. Urmarind-o pe Georgiana simt că devin mai deșteaptă și că îmi lărgesc mereu orizonturile cu care îmi definesc viața. I-am pus câteva întrebări, enjoy it!

 

Povestește-ne un pic despre tine. Ce înseamnă sau ce presupune să fii digital nomad?

 

 

 

 

 

 

 

 

“Nomad digital” este o definitie cam la moda acum, dar trebuie sa definesti cumva o persoana care calatoreste full time si lucreaza online, in acelasti timp. Este un stil de viata. Sunt oameni care calatoresc in scop de afaceri (au blog de calatorii, de exemplu), sau exclusiv de placere, curiozitate, introspectie, etc. Eu personal mi’am construit o afacere care imi permite sa traiesc cum visez, atata timp cat dispun de internet. Am clienti pe 3 continente iar echipa mea se intinde din Europa pana in Colombia. Suntem toti liberi sa lucram de unde vrem.

 

Există un moment- cheie care te-a făcut să alegi acest stil de viață?

Nu am avut niciodata stare. Am visat cu ochii deschisi la a vedea lumea de cand ma stiu. Am petrecut ani si ore in sir facut planuri si scriind scenarii cu vacante, calatorii indelungate si mutat din loc in loc. Nu am avut curaj sa imi imaginez ca o sa calatoresc full-time. Asa de mare minune mi se parea. Iar de aproape 3 ani traiesc hai hui prin lume. O sa sarbatoresc 80 de tari vizitate pana la sfarsitul anului. Sa nu se supere nimeni, dar sunt tare mandra de treaba asta. Este constanta si sensul meu in viata.

 

Dintre toate țările pe care le-ai văzut, care este locul tău de poveste?

Sunt mai multe. Daca trebuie sa aleg, atunci Noua Zeelanda este chiar un loc de poveste. E atat de frumoasa incat nu poti efectiv sa iti stapanesti emotiile. iti vine sa plangi la fiecare pas. La fel, culoarea oceanului in Seychelles este rupta din Rai. Alte locuri care m’au inspirat profund sunt India, Costa Rica si Kenya. Si as mai scrie cateva. As sfarsi probabil scriindu’le pe toate, pentru ca fiecare loc are ceva special si de poveste.

 

Minusuri sau dificultăți?

Dificultati exista mereu. Minusuri, din punctul meu de vedere, nu. In primul rand fizice pentru ca nu este normal sa schimbi clima, mancarea si aerul atat de des. Corpul nu are timp sa se adapteze, lupti mereu cu oboseala si jetlagul. Apoi sunt cele sentimentale. Mi’e constant dor de familie si prieteni. Nu recomand stilul asta de viata decat oamenilor care sunt profund pasionati de lume si de drum, pentru ca dragostea asta mare va fi singura care te va mentine echilibrat psihic, indiferent de circumstante.

 

Ce te mai miră sau ce te mai surprinde plăcut?

Ma surprind multe lucruri, inca. Mi’am dat seama recent ca nu trebuie sa calatoresc foarte departe ca sa ca sa experimentez beautitude la fiecare colt de strada. Iar oamenii sunt inspiratia mea de zi cu zi. Nu am fost niciodata de acord cu expresia “Omul sfinteste locul”, pentru ca locul este perfect asa cum este. Dar cu siguranta il infrumuteseaza. Datorita oamenilor ma simt ca acasa oriunde merg. Sau in sintonie cu lumea intreaga. Chiar avem acelasi set de valori din Romania pana in Cuba si Tanzania.

 

Ce crezi că te definește?

Iubirea pentru frumos. Alerg prin lume ca sa experimentez cat mai mult frumos si sa simt cat mai multa iubire.

 

Ne faci o scurtă poveste cu ceva ce ți s-a dus direct în inimă?

Natura, copiii si animalele ma influenteaza profund. Nu au nevoie de filtre sau de interpretare. Cand un copil dintr’un trib Maasai te intampina cu doi ochi mari, curiosi si un zambet complet dezarmant, cand altul, dintr’o familie de nomazi, te trage de mana in mijlocul desertului in Maroc, ca sa iti arata caprita lui; sau cand te apropii sa mangai un caine al strazii in India, simti un val de recunostinta care sparge orice zid al diversitatii si iti daruieste o viziune asupra lumii complet diferita. Nu te mai simti niciodata singur, oriunde ai fi. In sfarsit iti dai seama ce inseamna iubirea neconditionata. Revii oarecum la fi om in adevaratul sens al cuvantului.

 

Care e motivația pentru care scrii?

Cateodata am impresia ca simt asa de mult, incat o sa imi explodeze, pe rand, si inima si capul. Scrisul imi elibereaza emotiile si gandurile. Le da drumul inapoi in lume. In felul asta creez o punte invizibila intre mine si ceilalti. Ca viata sa aiba un sens, trebuie ca fiecare om sa intinda mana celuilalt. Prin scris, prin arta, prin munca, prin voluntariat, prin facut mancare buna, prin orice poate. Ca sa fim fericiti si ca sa le dam oportunitatea si celor din jurul nostru la fericire, trebuie sa ne asiguram ca nimeni nu ramane singur, izolat sau neiubit.

 

Cum te vezi în oglindă?

Oh, subiect sensibil. Nu o sa mint pentru ca nu e frumos sa minti la 35 de ani. Oglinda imi arata ca imbatranesc si nu sunt tocmai ok cu treaba asta, in fiecare minut al zilei. Sa zicem ca sper sa imbatranesc gratios. Din motivul acesta sunt foarte activa la nivel mental si fizic, mananc sanatos, beau vin bun si investesc intr’o viata in care orice rid este… emerit!

 

Cum te raportezi la timp?

Sunt absolut determinata sa fac fiecare clipa sa conteze. Nu am avut posibilitatea asta dintotdeauna, dar cred ca am reusit sa recuperez tot timpul pierdut. Ca sa nu mai zic cat timp mi’a ramas sa fac si alte chestii extraordinare. Sunt total optimista relativ la timp. Oricine ar trebuie sa fie. Nu e niciodata prea tarziu.

 

Ce lucruri ai vrea să faci în viitor?

Cateodata sunt 100% convinsa ca o sa calatoresc toata viata. Alteori vreau o casa cu multe animale carora se le pot oferi o viata mai buna, dragoste, carti si lucruri simple. O sa gasesc o cale de mijloc in momentul in care o sa le vreau pe amandoua in aceeasi masura.

 

Ce cărți te-au influențat?

Henry Miller este scriitorul meu preferat. Modul lui de a scrie si de a interpreta viata, m’au influentat teribil. Imi plac lucrurile reale, oricat de obscene sau de sublime sunt.

In ziua de azi citesc multe chestii practice. De exemplu, este foarte important pentru mine sa ma documentez cand merg intr’o tara; putina istorie, cultura, religie si geografie. E bine sa stii ce se intampla unde mergi si (cred eu), de datoria fiecaruia. Sa iti dai seama de ce sunt oamenii intr’un anumit fel, de ce cred in anumite lucruri si de ce vad lumea altfel de cum o vezi tu. Daca am timp, imi place sa citesc o carte scrisa de un autor al locului. Alteori simt nevoie sa citesc ceva legat de psihologie sau productivitate, fictiune sau nu.

 

Cum vezi România de la depărtare?

Am avut o relatie foarte controversata cu ea. M’a enervat de la distanta de multe ori, dar astazi sunt foarte mandra de Romania si de progresul din ultimii ani. Ca sa nu mai zic cat este de frumoasa! Imi sunt tare tare dragi si oamenii. Intotdeauna am zis ca daca vrei sa stii ce inseamna o prietenie adevarata, atunci trebuie sa cunosti un roman.

 

Daca ar fi o intrebare numar 14 cu ce as vrea sa le spun celorlalti:

Interviul asta m’a inspirat la vehementa! Anca, tu stii ce fain ar fi daca toti ne’am putea indeplini visele? Cum am putea sa ii convingem pe cei care vor citi treaba asta, ca totul e posibil daca esti suficient de motivat? Si ca daca greul face parte oricum din trai, atunci nu e mai bine sa suferim si sa muncim pentru ce conteaza cu adevarat? Spre deosebire de parintii nostri, traim intr’o lume a posibilitatilor, unde informatia circula liber, si astfel compenseaza orice neajuns academic. Traim intr’o lume in care putem da mai mult spatiu creativitatii. In ziua de azi calitatea vietii conteaza mai mult decat aspectul financiar sau prestigiul carierei. Avem dreptul sa ne alegem o munca pe care sa o facem cu drag si un stil de viata compatibil cu idealurile noastre. Nu este asa in toata lumea, dar este asa in Romania si restul Europei. Se poate!

În încheiere, check it out: 13 minute, 6 continente, 28 de țări și-un car cu emoții!

 

Urmărește-o pe Georgiana aici:

Business: www.geocaresupport.com

Personal blog: https://medium.com/@georgianabularca

Instagram: https://www.instagram.com/shifting_tides/

Facebook: https://www.facebook.com/georgiana.blr