Îmi place mult verbul to wander. Așa că trăiesc sub umbrela lui ori de câte ori am ocazia :). Fără vreun scop anume, o hartă cu obiective, sau recomandări de la vreun prieten  am luat pur și simplu orașul la talpă, ghidându-mă doar după instinctele de stânga sau de dreapta atunci când o intersecție îmi apărea în față. Am inceput să privesc cu aceiași ochi cu care privesc un oraș din altă țară, cu mai mult entuziasm și mai multă băgare de seamă să văd, să descopăr, să asimilez cât mai mult din Sibiul de azi. Nu a fost prima dată când m-am dus în Sibiu, dar a fost prima dată când fără să-mi setez vreun obiectiv, am înțeles vibe-ul orașului.

Sibiul e un oraș dichisit, curat, neprăfuit, plin de locuri retrase, ferchezuit, cu multe străduțe pietruite în care nu ai cum să te rătăcești. Contrar reputației de oraș semi-mort, eu am văzut că se întâmplă foarte multe lucruri acolo, zumzăie orașul de festivale, inițiative care mai de care și oameni mișto.

Wander am spus, astfel în timp ce mă plimbam fără grabă, cu ochii pe toate clădirile și urechile ciulite la conversațiile random de pe stradă,  m-am trezit că à côté era o cofetărie cu iz franțuzesc cu zeci de feluri de prăjituri. Când n-ai un itinerariu prestabilit, nu ai cum să refuzi ce-ți iese în cale. Dacă recomand? O da! Așa că dacă mergeți prin Sibiu, Turtha Sweet & Savoury  este locul unde discuțiile dulci au loc să se lungească.

Recomand? You betcha!

ce sa faci in sibiu

Plimbarea continuă și e tot mai de poveste :). Am dat apoi de-o străduță foarte drăguță…unde ceva magie se petrecea: o paradă de nasturi. Nu m-am putut abține să nu fanteziez la nasturii îmbrăcați. Astfel, mi-am imaginat nasturi care mai de care, cu gusturi greu de mulțumit, care atingeau, cântăreau cu ochii, lâna Cervel (obținută din blana cerbului Cervelt, specific zonei din Noua Zeelandă. Materialul este un amestec de cașmir și mătase, exagerat de scump, dar foarte fin la atingere), dantela Alencon sau materiale făcute din bumbacul peruvian Pima. Nasturi cu gusturi, nu glumă, care voiau să se îmbrace potrivit pentru Cea Mai Frumoasă Stradă Sibiană. Am aterizat pe straduța aceea, la care 3 doamne din fața mea cu un ghid de buzunar în mână spuneau: más bella, sau ceva cu nolo puedo creer, embarassada de Miguel, d-astea!

Mersul pe jos face piciorul frumos, știu. În contextul acesta, foamea nu întârzie să apară! Și eu una mi-am zis…băi, ar fi păcat de d-zeu să nu mănânc ceva pe această străduță care este într-adevăr frumoasă. Din interior se auzea ceva muzică jazz, mesele erau frumos așezate, mi-am zis: Pardon, avem un câștigător!

Minus: cartofi congelați, legume congelate – nu prea poți să rămâi WOW într-un loc ce nu oferă lucrurile ăstea proaspete, dar caracatița pe plită a fost foarte –foarte bună. Dacă recomand? Nush ce să zic… locație excelentă, servire așa-si-așa, meniu care are și cefică cu cartofi congelați, dar și fructe de mare, jazz inside. Un local și fancy și wanna be fancy…

Recomand? Mmmnot so much

Dintr-una intr-alta, am ajuns în mijlocul unei vii, semi-ascunse, răcoroase, liniștite, unde ori te duci să înceapă o petrecere cu vin, ori stai ca într-o grădină și savurezi o supă cremă de ardei copți. Eu am mers pe varianta numărul 2.

Nu știu restul mâncării cum e, dar supa a fost perfectă: aromată, dulceagă, ușor picantă – o alegere perfectă pe o zi călduroasă). Așa că LIKE Restaurant Weinkeller!

Recomand? You betcha!

Apoi pe seară, Street ART Festival, care s-a ținut în parcul de Sub Arini, cât de poetic 🙂 Oameni, picturi murale, muzică. Pentru că tema a fost Can you feel , artiștii și-au luat inima-n dinți și-au pus-o la zid. Muzică pe gustul meu,  – DJ Homeboy, prosecco, soare și voie bună. Pe seară a fost proiecția filmului, Loving Vincent , pe care vi-l recomand din suflet.♥

Recomand? You betcha!

Sibiul e ca un bărbat pe care începi să-l iubești pe măsură ce-l descoperi. La prima vedere nu îi dai multe șanse, dar ușor -ușor va da semne care îți vor atrage atenția.
Începe să-ți capteze atenția cu pasiunea cu care îți va pune în scenă coregrafi, regizori, actori la – Festivalului Internațional de Teatru, apoi te plimbă prin dragostea lui pentru filme și nu uită să pipereze cu niște muzică. În timp ce nu-și etalează calitățile, îți face invitația să-l vezi. O face sigur pe el, fără să se fâstâcească .

Sibiul e precum bărbatul matur, care alege cele mai bune vinuri din meniu, ținând cont de gusturile tale. E cel căruia îi place să gătească slow-food, face asta cu tihnă și zâmbet. E cel care îți așterne o hartă în față, unde poți să descifrezi o lume medievală care se joacă liber într-o epocă modernă. E bărbatul galant, cu twist, plin de surprize, de care n-ai cum să nu te îndrăgostești! Ce să mai, Sibiu e de poveste!