Spălați-vă pe față și haideți să luați Păștițe!

 

Am auzit cuvintele astea ani și ani în șir, până când El nu a mai fost. Unii oameni au o structură interioară curată, clară, determinată. Putea sa plouă, să ningă, să fie zăpada până la brâu, să tune & să fulgere, nu exista nimic pe lume care să-l abată de la misiunea lui. Iși asumase acest rol, de a da la toată familia Păștițe. El și cu mama-mare erau singurii care posteau, o săptămână înaintea Paștelui ca să se poată ‘cumineca’. Noi ceilalti, nici vorbă de așa ceva.  Luatul Păștițelor era ca un ritual, trebuia făcut in fiecare an –  un pas obligatoriu in rețeta de Paste. Ca si cum așa, prin luatul Păștițelor, eram iertați, oblăjiți, și feriți de toate relele pământului. Cum să nu facă el asta pentru noi?

oua, paste

 

De la tata-mare am înțeles ce înseamnă să te ții de lucrurile care conteaza, cel putin de cele care conteaza pentru tine. Am mai înțeles că orice lucru este, sau devine lipsit de sens în măsura în care noi ne dorim asta și viceversa. În mod normal, pentru mine Păștițele alea nu erau decât niște bucățele de pâine sfărâmicioasă cu gust de vin acru. În mod normal. Dar pentru că el venea cu privirea aia, mândru că uite și ‘anul ăsta am fost la biserică și le-am luat pentru voi’, pentru mine Păștițele începeau să aibă ceva din valoarea pe care el mi-o transmitea și acestea deveneau… sacre.

Câteodată poate e mai bine să nu despicăm firul in patru, sa teoretizăm, să golim o tradiție de sens, ci să alegem sa credem in ceva. Pur și simplu. Să ținem cu dinții de el, să-l investim cu gânduri bune, impăciuitoare, pline de iubire. Să ne extragem din ecuație ca și personaje principale și să oferim rolul ăsta persoanelor pe care le iubim de fapt. Să acționăm fără agendă și fără să așteptăm ceva inapoi. Să ne găsim motivația de a îndeplini un rol – oricare ar fi rolul nostru. Să nu-l abandonăm la primul ‘n-am chef’, sau la binecunoscutul ‘mi-e lene’, ci să învătăm să protejăm cu sfințenie ceea ce facem în numele iubirii.

La întrebarea: ,’de ce mă tata-mare să mănânc păștițele astea care nu-mi plac, cu siguranță el mi-ar fi răspund: ei, cum să nu mănânci, hai ia-le că-s bune și că așa se face!’

‘Așa se face’, e paravanul perfect pentru lucrurile pe care nu putem să le explicăm altfel. Eu știu că de fapt el îmi transmitea:  ’vreau sa mănânci pâinea asta, pentru că te iubesc și îmi doresc ca niciodată să nu ți se întâmple ceva rău! Îmi doresc să te protejez de toate lucrurile urâte cu tot ce exista în mine și în-afara mea, să iți spăl păcatele, să vorbesc cu Dumnezeu pentru tine, atunci când tu nu mai vrei sau nu mai crezi că se poate’.

Poveste paste