Asta cu mersul cu cortul cred că se încadrează în categoria you love it, or you hate it. Nu prea există grey area aici. Eu mă aflu în prima categorie. Merg cu cortul de pe la vreo 15-16 ani, când stăteam cu săptămânile în Vamă (o Vamă care era foarte diferită de cea de azi, care avea pe plajă doar terasa Stuf și încă două baruri pe străduță, în rest…pustiu) să ascult Pink Floyd la cafea și să văd rockeri cum beau pepene cu vodka la 8 dimineață. Ih, ce timpuri!

Pe vremea aia puteai să-ți pui cortul direct pe plajă. Nu aveai cum sa fi alfel decât matinal pentru că soarele bătea direct pe cort și te trezeai ca într-o fiertură. Senzația asta merita pentru ce avea să vină apoi: ieșitul din cort și plonjatul direct în mare. Ar trebui să scriu o poveste întreagă despre treaba asta, pentru că e un sentiment MI-NU-NAT:).

This image has an empty alt attribute; its file name is Krapets-1_small-1170x730.jpg

Ideea e că întotdeauna mi-au plăcut locurile ascunse, care nu-s mainstream și care nu-s pe val. Când Vama a devenit uber-aglomerată, am început să caut liniștea aia în alte părți. Atunci am avut bucuria să descopăr Delta, sau să ajung pe plaja de la Vadu sau la Portița. În căutările de locuri tainice, am descoperit și Krapets.

Krapets e un loc magic în Bulgaria, chiar lângă Vamă (la vreo 20 km de Vama Veche), unde poți să mergi cu cortul sau nu. În afară de o plajă imensă, un singur bar pe plajă, o terasă și-un camping nu o să găsești prea multe acolo. Practic e o ‘stațiune’ fără atracții turistice, un loc unde se lipește liniștea de tine ca scaietele.

Variante de stat în camping cu cortul sau în bungalow găsești AICI.  cu prețuri cu tot. (destul de ieftin aș zice)

Dacă alegi cortul, eu m-am gândit să-ți sugerez un kit pentru vacanța perfectă.

  • Saltea gonflabilă
  • Perne
  • Lenjerie de pat
  • Hamac
  • Scaun de vacanță
  • O carte
  • Cremă solară
  • Mâncare pentru un picnic
  • Boxă muzică
  • Rogojină
  • Ochelari de soare
  • Autan, sau ceva protecție împotriva țânțarilor

Îmi place mult sălbăticia de-aici, e ca un fel de întoarcere în timp. Noaptea auzi valuri și foșnetul copacilor, pentru că fix lângă plajă, se află o pădure. Ziua stai cu briza în păr. Eu am mâncat 3 zile numai midii și cartofi prăjiți și-am băut vin alb cu gheață. Știi cum sunt midiile aici? Niște gustoșenii absolute, picante sau în bere, în vin cu usturoi, în toate felurile făcute sunt yummy cu Y. În sat găsești vreo 4 locuri unde poți să mănânci pește proaspăt, brânză de capră cu miere și nuci și supă cu iaurt fresh foarte gustoasă.

  1. Restaurant Yanitza, detalii despre cazare/restaurant gasesti AICI.
  2. Restaurantul /bar de pe plajă- Krapets beach bar (aici am avut mega surpriza de a mânca cartofi prăjiți necongelați yum-yum)
  3. Morski Briz

La terasa din camping se ascultă muzică faină, ziua se bea cafea și mojito, seara se dansează. E o atmosferă ușor boemă, cu oameni faini și vibe bun.

Fun Fact- În bulgară, scrumbia se pronunță – caraghios.

Dacă mergi în Krapets, neapărat să dai o tură și la Tyulenovo, care e la vreo ~40 km de vamă. Peisajul de-acolo e absolut minunat, cu o apă de-un albastru adânc, peșteri ascunse, cormorani, stânci, o NEBUNIE! Poți să mănânci ceva bun (gen midii, haha) pe terasă la Hotelul Tyulenovo, ca apoi să faci o plimbare pe ‘faleză’ sau să te aventurezi prin peșteri.

Aici s-a născut și #povestea Scaunelor Pereche

– Ce zici… luam două scaune d-astea să stăm la plajă?
– Luăm, cum să nu!

Scaunele au fost luate dintr-o grămadă mare de-alte scaune, înghesuite la raionul cu reduceri pentru vacanțe. Oamenii cumpărau în isterie, șepci, pălării, șlapi, găletușe, rogojini, era o îmbulzeală și-o agitație încât era aproape ironic.
‘dacă te lovești, te omor – ai grijă!’, ‘mă stresez că trebuie să-mi fac bagajul pentru vacanță’, ‘ăla cu cât e redus? luăm și d-ăla?’

Ca apoi să vină. Să vină și să o iei în brațe. Să iei scaunul și să-l duci pe buza mării, acolo unde valurile vin tiptil să te gâdile la degete. Să simți că afară e fierbinte și în groapa de nisip, e rece. Briza să-ți amestece părul. Să-ți intre o șuviță în gură și să simți că e sărat. Marea calmează gândurile negre, le pune la somn ca noaptea să fie măturate de nisip. Te trezești cu mintea odihnită și corp nițel ars. Orele curg fără ceas și zilele nu se mai vor a fi numărate. Timpul își pierde din convenție și începe să se simtă ca o gumă pe care o întinzi după bunul plac. D-aia întinerești după o vacanță.☀️

Vacanta la mare cu cortul in krapets bulgaria